Recuperare


      Pentru toti cei care imi uramresc blogul,tot ce am scris aseara sunt scrierile din blogul vechi pentru ca l-am pierdut pe acela si am reusit doar sa imi recuperez scrierile.De aceea toate sunt postate in aceeasi data.Cu ocazia asta sper ca ele sa fie citite de mai multe persoane si mai ales de cei care sunt mentionati in ele pentru ca,sunt cuvinte scrise din suflet,e ceea ce am simtit in acele momente.
     Va multumesc pentru intelegere si in curand voi veni cu postari noi!Kiss la voi! 

                                   Invidie,ura sau rautate?


     Pana unde poate ajunge invidia,rautatea?Cred ca nu are limite la unele persoane...De ce?Pentru ca nu se hranesc decat cu barfa si ura dar,cel mai dureros este ca,anumite persoane in care ai avut incredere si ti-a pasat de ele,acuza si arata cu degetul ascultand la minciunile unor oameni fara caracter.
     Niciodata nu am sustinut ca sunt fara greseala,niciodata nu m-am considerat persoana perfecta dar,nici nu am ranit persoanele dragi mie...Da,recunosc ca am avut mai multe relatii in cei 7 ani de cand am divortat...da,folosesc fixodent pentru dantura asa cum incercau unii sa rada de mine si nu imi este rusine sa recunosc dar,niciodata nu am fost ipocrita si nu am ponegrit persoanele dragi mie...De ce toata povestea asta??In urma cu cateva ore am avut cel mai mare soc din ultimii ani...o anumita persoana pe care am considerat-o prietena,careia i-am ascultat tanguielile,plansetele m-a acuzat ca as fi avut o aventura cu barbatul de care ea este indragostita....virtual...
     Da,e adevarat ca l-am cunoscut personal dar nu numai pe el si asta datorita faptului ca,de revelion,cateva persoane de pe acel site despre care va spuneam cand am inceput sa scriu pe acest blog,am avut placerea si onoarea de a-l petrece impreuna...ce nu stie aceasta persoana este ca,intr-adevar am avut placerea si onoarea de a sta face to face cu acest barbat dar,din respect pentru ea si sentimentele ei dar,mai ales pentru ca in acea perioada aveam iubit,un om minunat,nu m-as fi aventurat cu in ceva cu el.Intentia noastra nu a fost alta decat a petrece o seara de revelion cu oameni deosebiti.
     Nu stiu daca ati inteles ceva din tot ce am scris acum dar,pot sa va spun ca,intr-adevar exista persoane pline de invidie si ura,persoane care se hranesc cu barfe si mai ales cu virtual...
      Am facut multe greseli si eu dar niciodata nu mi-am acuzat prietenii luandu-ma dupa minciuni...nu am intors spatele prietenilor chiar daca acestia greseau...i-am ascultat si daca am putut sa le fiu alaturi,le-am fost indiferent prin ce metoda si indiferent de situatie...si sa nu uit...B,nu ma asteptam nici o clipa de la tine...de aici tragi tu concluziile...    

                                           Fara titlu...



       Am vrut sa scriu in seara asta dar,dupa ce m-am vazut in fata paginii parca am uitat tot...pur si simplu nu imi mai venea nimic in minte...stiu doar ca un amalgam de sentimente mi-a invadat sufletul,o stare melancolica si de tristete m-a cuprins,iar lacrimile stau sa imi curga pe obraz si habar nu am de ce...am langa mine doua dintre cele mai importante persoane din viata mea...Roby,fiul meu si Nico,sisul meu si totusi nimic din ceea ce simt acum nu dispare...Habar nu am motivele starii mele,habar nu am ce anume exact ma face sa ma simt asa dar,stiu ca mi-e dor...mi-e dor sa iubesc,sa fiu iubita...stiu ca imi doresc sa dispara tot raul ce ne incojoara...stiu ca as vrea sa nu mai aud de persoane care nu au facut altceva decat sa provoace durere mie si celor dragi mie...E adevarat ca speranta moare ultima dar,cand vezi ca toate vin peste tine,ca toti parca te inconjoara parca incercand sa iti intunece mintea si sufletul simti ca nici speranta nu mai e...sau poate ca nu sunt doar trista...poate ca si sentimentele ce le am si nu stie nimeni de ele ma fac sa ma simt asa...Mi-ar fi mai bine daca le-as lasa sa se vada?...nu stiu...mi-e frica sa le las sa se vada...de ce?de frica sa nu primesc un refuz...de frica ca as putea fi respinsa...de frica ca nu imi vor fi impartasite...nici eu nu mai stiu ce se intampla cu mine...nici eu nu mai stiu ce vreau...de fapt nici nu stiu daca are vreo noima ceea ce am scris,daca va intelege careva vreun cuvant din tot ce am insirat...poate ca da...poate ca nu...

                                   Tradare si neincredere


        Cu cateva luni in urma am cunoscut un om special,un om de care m-am indragostit si pe care,si acum dupa atat timp,se pare ca nu au disparut sentimentele,un om despre care nu am spus prea multe,din pacate si am pastrat secret ceea ce inca mai simt pentru el.Stiu ca am gresit fata de el si imi pare rau desi,cu siguranta e prea tarziu pentru regrete.Sper totusi,ca intr-o zi sa poata ierta si uita.Nu am fost mult timp impreuna dar,atat cat am fost,ne-am bucurat unul de celalalt si am trait clipe frumoase.
      Anyway,ce vroiam eu de fapt sa spun...a venit Craciunul si asteptam musafiri:cea mai buna prietena a mea din acea vreme,pe are o consideram sora si un amic.Acest amic l-am cunoscut pe acelasi site unde l-am intalnit si pe Gaby(persoana speciala) si pe Claudia(prietena cea mai buna din acea vreme).
       Era ora 14.00,ora la care ar fi trebuit sa sune cei doi pentru a veni in vizita.A trecut ora 14.00,ora 15.00,s-a facut ora 19.00 si suna telefonul intr-un final...era ea...sisule,caci asa ne spuneam,imi pare rau dar,abia m-am trezit...promit ca maine vin!Amicul nostru la fel...nu a reusit sa ajunga...Am zis:ok sisule,nu-i nimic desi,Gaby mi-a spus:pretexte...A doua zi ma suna la ora stabilita dar,nu sa isi anunte vizita,ci ca nu poate sa ajunga si ca ii pare rau din nou...Gaby,din nou:nu e nevoie sa o mai spun!Si asa a tinut povestea pe durata sarbatorilor,iar in tot acest timp,Gaby mi-a spus in repetate randuri:iubi,nu te mai increde in nimeni,nici macar in "cea mai buna prietena".Daca era o prietena adevarata se tine tinea de promisiune.
       Si acum imi amintesc cuvintele lui:prietenii adevarati nu dau inapoi niciodata si ca,intr-o zi voi fi tradata...A avut dreptate,din pacate... 

                                          Speranta


     Se spune ca speranta moare ultima...asa o fi?Se intampla uneori sa reapara in vietile noastre persoane pe care le-ai intalnit intamplator o data sau de doua ori cu multi ani in urma si sa iti trezeasca sentimente care ai crezut ca nu ti le poate trezi vreodata...Incepi sa crezi ca poate,in sfarsit,a rasarit soarele si pe strada ta si totusi...ceva te face sa te indoiesti...Nu stiu,poate ca mi-am pierdut eu increderea de tot in oameni,poate am devenit eu prea suspicioasa si vad raul acolo unde poate nu exista sau poate am devenit prea dificila si cer prea mult...Oare asa o fi?Oare cred prea mult in "speranta moare ultima"?Sau poate ar trebui totusi sa risc si sa spun "ce va fi,va fi"?Habar nu am...ceva imi spune sa merg inainte si sa nu ma uit in jur dar,ceva imi spune sa ma opresc...Si totusi...speranta moare ultima?Posibil...

                                Momente de disperare sau doar o
                                              perioada de melancolie?


      Cu totii avem momente in care simtim ca ne prabusim,in care pur si simplu  dam frau liber lacrimilor fara sa stim exact de ce...Ma intreb,sa fie disperare sau doar melancolie?Sa fie nevoia de refula si de a ne exterioriza intr-un fel sau altul,incercand sa nu ii implicam pe cei apropiati si dragi din teama de a nu fi judecati sau chiar de a-i rani pe ei?Orice ar fi stiu ca,in astfel de momente nu imi doresc decat sa ma retrag intr-o lume care nu este a mea si sa dau frau liber sentimentelor care nu le-am aratat cui trebuie,atunci cand trebuia...sa las lacrimile sa imi curga pe obraz fara ca nimeni sa stie sau sa ma vada...
      
  

   Cu ceva timp in urma as fi preferat sa spun ceea ce simt dar,cu trecerea timpului am ajuns sa nu mai spun...sa pastrez pentru mine din motive intelese sau nu:teama de a nu mai fi judecata sau de a rani...desi,imi doresc sa strig cat pot de tare "NU MAI REZIST!",prefer sa tac...sa tac si sa plang...sa plang si sa suspin...Nu astept sa ma inteleaga cineva,nu astept sa ma accepte cineva,nu mai astept nimic... 
      Un singur lucru mi-a ramas prin care sa ma pot elibera de toata neputinta si slabiciunea mea:scrisul...modul in care incerc sa uit macar pentru moment de toate,modul in care lacrimile se opresc la un moment dat si sufletul se linisteste...

                                                     Multumesc!

      De multe ori spunem "multumesc" sau "te iubesc" dar,intrebarea mea este:cati dintre noi simt asta cand o spun?Acum cateva zile in urma am multumit unor persoane speciale si le-am multumit din suflet!In seara asta vreau sa multumesc inca unei persoane care,desi nu a fost fizic langa mine,a fost si este cu sufletul ceea ce inseamna enorm pentru mine.Am plans,dar datorita ei mi-am recapatat zambetul in aceasta seara si nu numai...am fost trista dar,a stiut sa ma inveseleasca...am fost abatuta dar,dupa cum am mai spus,m-a alinat cu vorbele ei calde...Multumesc Lucretia!!!
    Poate ca multi nu inteleg asta,faptul ca prin intermediul unui webcam sau monitor poti ajunge sa indragesti un om incat sa ajungi sa il consideri destul de apropiat incat sa i te destanui.Va spun doar atat:se poate!Pentru mine Lucretia este persoana careia m-as destainui oricand,chiar daca e doar prin intermediul unui monitor si webcam!Multumesc inca o data injero!Love you!  

                                         Prietenie

    Azi-noapte am mentionat numele unor persoane speciale si dragi mie:Roxana,Claudia,Roby,Lucy,Lucretia...persoane care,asa cum am spus,le-am cunoscut intamplator pe un site de socializare si dating....Aceste persoane,prin felul lor de a fi,Roxana cu pofta ei de viata si caracterul rebel,Claudia prin gesturile ei copilaresti dar si mature in acelasi timp,Roby prin finetea lui,caracterul lui sincer,Lucretia cu vorbele ei calde,Lucy cu fermitatea lui,stiu cu adevarat sensul cuvantului "prieten".Aceste persoane au fost intotdeauna acolo,indiferent de situatie sau imprejurare,au stiut sa spuna cuvantul potrivit la momentul potrivit.Asa cum am spus si in povestioara anterioara,le multumesc ca exista,le multumesc pentru toate cuvintele si gesturile frumoase.
      Nu vreau sa para ca fac diferente intre ei ceea ce voi spune acum...fiecare mi-au dovedit multe prin felul lor de a fi dar,astazi,Roxana mi-a dovedit ca,pentru prieteni e in stare sa se lupte cu oricine!Nu a contat cine sunt persoanele cu care se lupta,ci doar sa isi tina prietenii langa ea.
     Iti multumesc Roxana si va multumesc tuturor inca o dat si de cate ori este nevoie,pentru ca existati!

                                                  Prieteni


     Prieteni...cati dintre noi stiu adevaratul sens al cuvantului "prieten"?Putini...sunt convinsa...De cand ma stiu nu am avut prea multi prieteni sau prietene....De ce??Dintr-un singur motiv,probabil.Putini m-au acceptat asa cum sunt si m-au inteles intr-adevar...Acum,vreo 3 ani in urma,mi-am facut cont pe un site de socializare si dating dar,niciodata nu mi-am imaginat ca in decursul acestor ani voi cunoaste persoane speciale si ca vom ajunge "prieteni" intr-adevar...Nu vreau sa insir toata povestea,ci doar sa amintesc numele catorva persoane care mi-au fost alaturi indiferent de situatie....Roxana,care pentru mine in momentul de fata este mai mult decat o sora...Claudia ,care la randul ei si-a facut loc in inima mea si va ramane intotdeauna "my sis"...Lucretia,care desi,nu ne-am cunoscut face to face m-a inteles si mi-a fost alaturi numai prin cuvintele ei de suflet...Roby,un om deosebit care a stiut sa spuna cuvantul potrivit,la momentul potrivit...Lucy,un om cum rar mai gasesti in ziua de azi...Tuturor vreau sa va multumesc ca existati si ca v-am cunoscut...Daca am uitat pe cineva imi cer scuze....Va multumesc inca o data!

                                               Cine sunt eu?

   Cine sunt eu?Probabil ca nici eu nu mai stiu cine sunt...stiu doar ca totusi nu mi-am pierdut speranta...Chiar daca nu am multe motive sa lupt cu viata,unul singur stiu sigur ca ma tine in picioare si imi da putere sa merg mai departe:baiatul meu!Cea mai mare realizare a vietii mele si bucuria mea de a trai!
   
   Stiu ca am gresit fata de multe persoane,chiar si fata de copilul meu dar,sentimentele mele fata de cei apropiati au fost sincere chiar daca nu am stiut sa le arat sau le-am aratat intr-un mod ciudat...Sunt dificila,poate si egoista uneori,nerabdatoare dar,niciodata nu am intentionat sa ranesc pe cineva.
       Cel mai mult regret ca,Roby(baiatul meu) este nevoit sa treaca prin toate greutatile si sa traiasca in lumea asta plina de invidie,minciuna si ura.Regret ca nu pot sa ii ofer tot ce isi doreste un copil de varsta lui dar,dragostea ce i-o port il va insoti oriunde va merge si sper ca,intr-o zi sa ma inteleaga.

                                                   Just Me

 
      De ce Just Me?Simplu.Sunt doar eu,o femeie obisnuita,care supravietuieste intr-o lume plina de ura,minciuna si invidie,intr-o lume in care am uitat sa mai zambim,sa mai iubim.
     Din ce in ce,tot mai multi incearca sa tinteasca cat mai sus.Nimic rau daca,in goana lor pentru "primul loc",ar incerca sa se mai uite in jur,sa vada cate lucruri marunte ne pot face viata frumoasa,ne fac sa zambim.